Primarul Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, va participa la show-ul “Legendele Olimpului”, de la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, costumat în Ulise.
Alături de Radu Mazăre va participa şi preşedinta Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, costumată în Medusa. Cei doi doresc să promoveze astfel evenimentele de pe litoralul românesc.
Ediţia de primăvară a TTR se va desfăşura în perioada 14-17 martie 2013, la Romexpo, iar show-ul ‘Legendele Olimpului’, care va avea loc după deschiderea oficială a târgului, va promova Fashion Tourism Summer Festival, ce se va desfăşura în perioada mai-septembrie, în toate staţiunile de pe litoralul românesc.
“Cu siguranţă, standul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării va fi considerat unul de impact – mă refer aici atât la vizualul standului, cât şi la toate acţiunile care se vor desfăşura aici, prezenţa primarului Radu Ştefan Mazăre atrăgând cu certitudine simpatia multora. Sperăm că aducerea a cât mai multor acţiuni de acest gen pe litoralul românesc şi în Delta Dunării va avea ca rezultat atragerea turiştilor români, dar şi a celor străini. Promitem un sezon 2013 în forţă, în care vom depăşi recordul de turişti al anului trecut“, a declarat preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.
De asemenea, la TTR vor fi promovate Festivalul Antic Tomis, Festivalul Antic Callatis şi Raliul Deltei 2013, precum şi ofertele speciale realizate pentru târgul de turism.
Litoralul şi Delta Dunării vor fi promovate de Asociaţia Litoral – Delta Dunării, Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Judeţean Tulcea, Primăria Mangalia, Asociaţia Patronală Mamaia, Patronatul Firmelor din Turism ‘Ion Movilă’ Eforie-Techirghiol şi ANAT.
Vineri, 15 martie, vor fi prezentate tradiţiile dobrogene, de către reprezentanţii ansamblului ‘Nunta Zamfirei’ din Eforie Nord, precum şi momente artistice oferite de Patronatul ‘Ion Movilă’ Eforie – Techirghiol.
Ziua de sâmbătă, 16 martie, va fi dedicată festivalurilor antice. Este vorba de Festivalul Antic Tomis, eveniment ce sa va desfăşura în Constanţa, în perioada 16-18 august 2013, precum şi de Festivalul Antic Callatis, organizat la Mangalia în perioada 12-14 iulie 2013.
Petreceri FashionTV și FashionTV Summer Festival, din 1 mai - FashionTV Romania
Sâmbătă începe "Carnaval Mamaia 2013" | FashionTV Romania