Facebook Youtube Google Plus

Kriss by Cristina Matei – poveste de succes

A început de jos, a muncit, a pus pasiune, iar acum creaţiile sale au început să fie tot mai apreciate în ţară şi străinătate. Vorbele sunt în zadar. Reţineţi doar atât: Kriss by Cristina Matei.

În rândurile de mai jos veţi descoperi o autobiografie completă a Cristinei Matei (https://www.facebook.com/KristinaMatei?fref=ts).

Pasiunea pentru design a început în anul 1997, când am deschis primul atelier de creație vestimentară cu o bună prietenă. Fiind la început de drum și vremurile într-o febrilă schimbare, am abandonat acest proiect după aproximativ un an și am făcut o schimbare radicală, orientându-mă spre domeniul financiar bancar, segment pe care l-am aprofundat și exploatat la maximum până în prezent, și care mi-a adus o serie de satisfacții, atât materiale, cât și spirituale.

În lumina acestui confort financiar, în anul 2011, cu susținerea și sprijinul familiei mele, am decis să mă dedic pasiunii mele mai vechi – design-ul vestimentar, de această dată pe cont propriu și cu idei noi. Prima materializare a pasiunii mele a fost o rochie executată 100% manual, croșetată dintr-un fir de mătase, cu aplicații de pietre semipretioase, rochie care a stârnit un val de feed-back-uri pozitive, urmate de comenzi venite din conștientizarea nevoii de ținute unicat a doamnelor din jurul meu. Experiența profesională mi-a fost de folos atunci când am decis să transform pasiunea în afacere, astfel încât mi-am întocmit un bussiness plan, pe care, punându-l în aplicare, am observat că această nișă este una neexploatată încă de designerii români.

Prima barieră de care a trebuit să trec a fost cea a procurării materiei prime, fiindu-mi necesare doar fire de o anumită textură și calitate, neîntâlnite în România, fenomen care m-a obligat să fac importuri de materie primă, alocând astfel un buget semnificativ, încă de la începutul afacerii.

Cristina Matei

Din dorința de a satisface un număr cât mai mare de cliente și de a le oferi creații personalizate, unice, am experimentat cu succes combinații cu texturi, atât croșetate, cât și mixturi între croset și ţesături.

Consider că asta înseamnă creaţie şi originalitate ─  să ieşi din tipare, să nu îţi impui o barieră.

Un alt impediment în dezvoltatea afacerii a fost formarea echipei de producţie, în sensul că în ziua de azi se găsesc foarte greu persoane care să stăpânească croşetatul pe tipar, majoritatea cunoscând nivelul de bază al croşetului. Pentru a exemplifica cât mai bine dificultatea şi complexitatea tehnicilor de croşet, doresc să detaliez acest proces. Croşetul este un proces 100% manual, care nu poate fi automatizat, motiv pentru care crearea unui singur produs poate dura şi mai mult de zece zile.

Încă de la lansarea conceptului, am considerat că testul de rezistenţă este prezenţa brand-ului Kriss by Cristina Matei în galeriile Cocor, urmând ca în timp foarte scurt să extindem aria de acoperire, la nivel naţional, în boutique-uri de gen concept store din oraşe precum Sibiu, Constanţa sau Bucureşti.

  • Magazin Signature ― Str. George Călinescu nr. 13, Sector 1, Bucureşti (Dorobanţi ─ zona Radu Beller)
  • Buticul New Elle ― Bd. Mamaia,  Nr. 61, Constanţa
  • Place Concept ― All for Art, Str. Konrad Haas, Nr. 2, Sibiu

Anul 2013 este un an cu multiple realizări, precum apariţii pe principalele posturi TV ― Antena 2, Kanal D, Prima TV, TVR. În cadrul emisiunilor în care am fost invitată, pe lângă prezentările şi lansările noilor colecţii, am făcut şi demonstraţii în direct de tehnici de croşet, pentru a evidenţia dificultatea şi complexitatea procesului de creaţie. Cele două colecţii, „Endless” şi „Brilliant”, au fost lansate în cadrul event-urilor de la Radison Blue Hotel, respectiv Chaboo Fall Fashion Weekend.

Acest an a debutat cu deschiderea primului atelier de creaţie Kriss by Cristina Matei, o locaţie exclusivistă, adresată doamnelor şi domnişoarelor care apreciază bunul gust, calitatea şi vor să fie speciale.  Cu mândrie pot spune că  anul 2013 a culminat prin colaborarea cu un trend setter în materie de fashion şi un simbol al muzicii româneşti – Loredana Groza.

În 2014 vom participa la două mari târguri internaţionale de modă, ne vom extinde prezenţa în concept store-uri, atât din ţară, cât şi din străinătate.

 Brand-ul Kriss by Cristina Matei  presupune o varietate de ţinute. De la costume de baie ─ la paltoane, ori jachete, de la rochii de seară ─ la deux-piece-uri sau rochii de zi. Fiecare ţinută are o poveste în spatele ei, motiv pentru care îşi va găsi întotdeauna ţinuta perfectă.

Referitor la moda românească, există evoluţie pe plan internaţional, dar şi naţional şi salut orientarea românilor către creaţiile designerilor autohtoni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (5 votes cast)
Kriss by Cristina Matei - poveste de succes, 8.2 out of 10 based on 5 ratings

Share this!

Subscribe to our RSS feed. Tweet this! StumbleUpon Reddit Digg This! Bookmark on Delicious Share on Facebook
  1. Cristina Matei a impresionat la Bucharest Fashion Week - FashionTV Romania

Răspunde

*

*

Adresa dv. de e-mail nu va fi făcută publicăCâmpurile obligatorii sunt marcate *