Cu toții știm că nemuritoarea combinație alb-negru este clasică și elegantă, dar nu numai atât, căci în acest moment este și foarte trendy.
Dacă nu reușiți să vă hotărâți care culoare vă place mai mult – negrul cel chic sau albul inocent, de ce să nu le combinați într-o unică ținută superbă de primăvară? Celebrități ca Jessica Alba, Kim Kardashian sau regina eleganței, sofisticata Kate Middleton, sunt îndrăgostite de acest look.
Pentru colecția P/ V 2013, Moschino crează un look de inspirație anii ’60, unde imprimeurile geometrice și paleta de culori care se mișcă între alb și negru, ne amintesc de Twiggy și de petrecerile nebunatice specifice perioadei. Rămânem tot în același deceniu și la aceleași siluete, dar de data asta vorbim de show-ul lui Marc Jacobs pentru Louis Vuitton, unde clasicul imprimeu Damier este prezentat ca o tablă de șah, creând un mix rafinat și atemporal.
Alb și negru si la Alexander Wang, unde minimalismul îmbracă forma unei capodopere de artă, iar accentul cade pe iluzia optică creată de contrastul puternic dintre aceste două nuanțe. La Balenciaga, senzualitatea și sex appeal-ul sunt scrise cu majuscule, datorită rivalității incitante dintre cele două culori antagonice.
În concluzie, trendul monocromatic este marele câștigator al sezonului și un must indiscutabil. (Adina-Laura Achim)
Combinatia alb-negru,isi pastreaza prospetimea chiar daca s-a purtat si pe vremea bunicii si in tinereatea mamei si o purtam cu eleganta si noi.Cu ea,nu poti gresi.Multumim pentru reminder !